Light Distribution

David – Premiera

Light Distribution revine în atenția partenerilor cinematografici cu o nouă propunere de conținut faith-based dedicată sezonului pascal, continuând succesul colaborărilor anterioare și interesul crescut al publicului pentru producțiile cu mesaj inspirațional și valori puternice de familie.

După rezultatele foarte bune obținute în sezonul trecut prin distribuția filmelor The Chosen și Împăratul Împăraților, realizate în parteneriat cu August Film, revenim cu o propunere specială adaptată perioadei sărbătorilor pascale — un conținut relevant pentru familii, comunități și publicul care caută experiențe cinematografice cu impact emoțional și spiritual.

Pentru sezonul actual, Light Distribution propune titlul DAVID, un epic animat biblic ce reinterpretează viața lui David din Vechiul Testament — o poveste plină de aventură, credință și muzică memorabilă, construită pentru a atrage atât publicul tânăr, cât și familiile. Filmul se aliniază perfect cu perioada Pascală, oferind cinema-urilor oportunitatea de a diversifica oferta de conținut cu un titlu faith-based accesibil și relevant.

Ne dorim să continuăm parteneriatele construite și să oferim cinematografelor un produs care a demonstrat deja potențial de audiență în segmentul faith & family, contribuind la atragerea unui public nou și la consolidarea relației cu comunitățile locale.

Suntem deschiși să discutăm disponibilitatea titlului, perioada optimă de lansare și eventuale activări de marketing dedicate sezonului pascal.

Filmul spune povestea unui tânăr păstor din Betleem al cărui curaj, credință și determinare sunt puse la încercare atunci când se ridică curajos împotriva uriașului Goliat și pornește o călătorie ce îl va transforma din păstor în rege, într-o luptă nu doar pentru o coroană, ci pentru sufletul unei națiuni.